O explozie provocată de acumularea de gaze s-a produs vineri dimineață în Șantierul naval Midia. Trei muncitori au fost răniți, unul dintre ei a fost transportat la Spitalul Județean Constanța cu arsuri.
O explozie puternică s-a produs vineri dimineață, pe o navă sub paviolion Siera Leone, aflată la reparații în Șantierul naval Midia. Explozia s-ar fi produs în urma unei acumulări de gaze.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Echipajele de intervenție au găsit la fața locului cel puțin 3 victime. Doar una dintre victime a fost transportată la Spitalul Județean Constanța, cu arsuri, conștientă.
Potrivit primelor informații, expozia a avut loc la un motor termic și nu a fost urmată de un incendiu,
“Intervine Stația Midia cu 2 ASAS, 1 ATC și 1 SMURD B; Detașamentul Port cu 1 ATPVM; Detașamentul Fripis cu 1 ASAS și 1 descarcerare; Detașamentul Palas cu 1 SMURD C și 2 ambulanțe SAJ.”, transmite ISU Dobrogea.
UPDATE
Starea bărbatului rănit în explozia de la Midia este stabilă. Acesta este conștient, cooperant, are arsuri de gradul2 pe 8% din suprafața corpului și rămâne internat.