Explozie într-un imobil din Constanța! 4 victime și 10 garsoniere afectate
O explozie s-a produs în dimineața zilei de 16 ianuarie, într-un bloc de garsoniere din Constanța. Mai mulți muncitori care erau cazați în imobil au fost răniți, prezentând arsuri pe 40-60% din suprafața corpului și au fost transportați la spital.

Potrivit unui comunicat al ISU Dobrogea, o butelie a explodat într-un imobill cu regim de înălțime P+1, în dimineața zilei de 16 ianuarie 2025.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

În clădire erau cazați mai mulți muncitori. Incidentul nu a fost urmat de incendiu, însă a provocat rănirea a patru persoane, 3 cu arsuri de gradul II pe o suprafață corporală de 40-60% transportate la spital constiente si o victima cu traumatism cranio-cerebral care a refuzat transportul la spital.

De asemenea, 10 garsoniere au fost afectate, însă structura de rezistenta a imobilului nu a fost afectata, din primele evaluări.

Pentru gestionarea situației de urgență s-a intervinit cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 1 echipaj de prim ajutor SMURD, 1 echipaj de terapie intensivă mobilă SMURD, 1 echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și 1 autospecială pentru transport victime multiple.

Update despre starea victimelor

Reprezentanții SCJU Constanța au precizat că pacienții care au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe în urma exploziei au vârste cuprinse între 41 și 57 de ani.

Dintre aceștia, trei prezentau arsuri extinse pe mai mult de 65% din suprafața corporală, inclusiv arsuri de căi aeriene superioare, fiind intubați și ventilați mecanic. Cel mai grav este un bărbat în vârstă de 41 de ani, cu arsuri pe 80% din suprafața corporală.

Echipa de chirurgie plastică a SCJU Constanța a intervenit prompt, pentru tratamentul și pansarea plăgilor.

În aceste momente, se fac demersuri pentru transferul pacienților în centre specializate în tratamentul arsurilor.

Cel de-al patrulea pacient este stabil, conștient și cooperant, prezintă mai multe traumatisme, însă nu prezintă arsuri.