Începe Festivalul Internațional de Teatru Independent, ediția 7.0
Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa Blue Theatre 2022, ediţia a VII-a începe în data de 27 august şi se încheie în 3 septembrie, pe bulevardul Tomis, în zona Prefecturii şi în Parcul Arheologic

Evenimentul este organizat de Teatrul de Stat Constanţa, Centrul Cultural Judeţean Constanţa „Teodor Burada”, Universitatea „Ovidius“ Constanţa, reprezentanţi ai societăţii civile..

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Festivalul Internaţional de Teatru Independent de la Constanţa Blue Theatre 2022, ediţia a VII-a începe în data de 27 august şi se încheie în 3 septembrie. El se desfășoară în două noi spaţii, pe bulevardul Tomis, în zona Prefecturii şi în Parcul Arheologic.

Invitaţii care aduc în festival peste 20 de spectacole, sunt: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul de Artă, Unteatru, Teatrul din buzunar, Teatrul Apropo, Breasla Actorilor, Teatrul Coquette, Performance Delivery, Teatrul Independenţilor Profesionişti & Let It Go Acting Studio, Trupa Aici, Victory of Art, Trupa 4teen, Trupa Ştefan Iordache, Atelierul de Teatru, Trupa Chaplin, Trupa Transparency, Trupa Amprente, Trupa Acting Up. Invitaţi speciali: Maia Morgenstern, Horaţiu Mălăele, Marius Bodochi, Bogdan Mălăele, Radu Captari ş.a.

În program sunt înscrise şi ateliere de teatru, improvizaţie, dans şi muzică, cu intrarea liberă pentru oricine vrea să intre în contact cu celebrii traineri de workshopuri: Maia Morgenstern, Cristian Iacob, Ştefan Lupu, Mihaela Sârbu, Tiberius Zavelea, Lăcrămioara Soare. Pentru workshopuri, organizatorii au pregătit o scenă separată, în Parcul Arheologic, în contextul în care conceptul de Blue Theatre implică şi o tranziţie a actului cultural către teatrul social, un răspuns coerent la nevoile actuale ale tinerilor în această societate cu valori mereu permutate.

Spectacolele vor avea loc pe cele trei scene pregătite special pentru acest eveniment: Scena Tomis (de pe bulevardul Tomis, zona Prefectură), Scena Parc (Parcul Arheologic) şi Scena Workshop (Parcul Arheologic). Intrarea la spectacole este liberă, în limita locurilor disponibile şi cu respectarea măsurilor aflate în vigoare la momentul desfăşurării evenimentelor.

Biletele pot fi rezervate pe bilet.ro.

Aflați mai multe detalii despre programul festivalului, accesând link-ul următor: http://www.primaria-constanta.ro/arhiva/detalii-stire…