La început, au fost 3 persoane (doi români și un cetățean israelian), apoi au găsit și doi columbieni, probabil cu ceva experiență, și au trecut la treabă. Columbienii aveau rolul de cărăuși, dar și de chimiști specializați în extragerea cocainei din produse aparent legale.
Metoda folosită era una ingenioasă: cocaina era introdusă în țară pe cale aeriană, în cafea, urmând să fie extrasă, cu dispozitive și substanțe speciale, într-o cabană retrasă din județul Bihor, pe care o închiriaseră în acest scop.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Pe 1 iulie 2022, gruparea ar fi introdus în țară aproape 6 kilograme de cocaină.
Totul a fost monitorizat, iar în momentul în care nu a mai fost niciun dubiu legat de activitatea infracțională, „prietenii noștri” au fost vizitați de trupele speciale ale poliției.
În perioada 30 iunie – 6 iulie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi efectuat demersuri, în vederea procurării mijloacelor necesare efectuării operațiunilor de extracție a drogurilor, respectiv achiziționarea substanțelor chimice necesare și a vaselor de reacție.
De asemenea, în vederea derulării în bune condiţii a procesului de extragere pe cale chimică a cocainei, aceștia ar fi închiriat o cabană, aflată în afara zonelor locuite din județul Bihor.
În cadrul operațiunii, la data de 10 iulie 2022, a fost pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, 4 dintre bărbați fiind surprinși în plin proces de extracție a cocainei din cafea, pe cale chimică și fiind astfel identificat, pe teritoriul României, primul laborator de extragere secundară a cocainei, din istoria structurilor de combatere a criminalității organizate.
Intervenția a fost efectuată de către luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale și specialiștii Direcției Operațiuni Speciale, care au imobilizat şi extras din perimetru persoanele bănuite, având un aport decisiv în derularea operațiunii.
A urmat o evaluare specifică a riscurilor, ce pot exista ca urmare a procesului de producție, efectuată de către specialiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate – Serviciul Antidrog și din cadrul Laboratorului de Analiză şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca.
În urma percheziției domiciliare, au fost descoperite și ridicate un calup presat de 1 kilogram, care conține procaină, 148 de grame de cocaină maronie, ce nu a fost trecută prin procesul de cristalizare și un amestec de cocaină și cafea, cântărind 5 kilograme.
De asemenea, au fost identificate diferite recipiente de plastic folosite pentru extragerea cocainei, aproximativ 40 de litri de substanță maronie, constituind amestec de substanțe chimice tipice pentru extragerea cocainei din cafea măcinată, un litru de acetonă, o canistră de 20 de litri cu benzină și 10 pungi de cafea, sigilate.
Valoarea de piață a cocainei descoperite este de aproximativ 200.000 de euro.
Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a 5 persoane, doi cetățeni columbieni, doi cetățeni români și un cetățean israelian, stabilit în București.
În cursul zilei de astăzi, urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București, cu propunerea de arestare preventivă a celor 5 persoane.
Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La operațiune, au participat ofițerii antidrog din cadrul D.C.C.O. – Serviciul Antidrog, brigăzilor de combatere a criminalității organizate Oradea și Cluj-Napoca și luptătorii Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale.
La acțiune, au participat jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și pompieri din cadrul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.
Sursa: Ministerul Afacerilor Interne, Romania