800 tone de alge strânse numai în ultima săptămână de pe litoral
De la începutul sezonului estival și până în prezent, au fost adunate de pe întreg litoralul românesc aproximativ 2.000 de tone de alge. Acestea nu sunt dăunătoare pentru sănătate, dar creează disconfort.
În urma fenomenului algal apărut în stațiunile din sudul litoralului românesc, echipele Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (A.B.A.D.L) acționează în fiecare seară la malul marii, după plecarea turiștilor pentru a curăța linia apei.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Programul de desfășurare a acestor activități se desfășoară numai noaptea fiind condiționat de prezența turiștilor pe plajă. Lucrările nu se pot desfășura pe timpul zilei din motive de siguranță.
De la începutul sezonului estival și până în prezent, au fost adunate de pe întreg litoralul românesc aproximativ 2.000 de tone de alge, iar 800 de tone au strânse doar în ultima săptămână.
Prezenţa algelor aduse de curenţii marini la ţărmul mării nu este dăunătoare sănătăţii. Acestea se dezvoltă în număr mare pe fundul mării, la adâncimi mici din cauza temperaturilor ridicate (având nevoie de multă lumină și căldură) și sunt smulse de curenții marini și aduse la mal.