Un autoturism a luat foc în mers pe A4, între Ovidiu și Constanța. Cele două persoane aflate în mașină s-au salvat.

Un autoturism a luat foc, duminică seară, pe A4, sensul de mers spre Ovidiu. Au intervenit pompierii Detașamentului Palas cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Iată ce a anunțat Centrul INFO Trafic al Poliției Române.

Ora: 21:50

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A4 Ovidiu-Agigea, la kilometrul 8+200 de metri, între localitățile Ovidiu și Constanța, județul Constanța, a izbucnit un incendiu la nivelul unui autovehicul aflat în deplasare, cele două persoane care se aflau în interior reușind să se autoevacueze.

Traficul rutier este oprit până la lichidarea incendiului și extragerea autoturismului în afara carosabilului. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 22:00.