Un mamograf ultraperformant a fost achiziționat la Centrul Multifuncţional de Sănătate Năvodari
SCJU Constanța a beneficiat de sprijinul financiar al Rompetrol – KMG International și a putut achiziționa un mamograf și un ecograf, ambele putând oferi servicii de cea mai înaltă performanță la Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari.

Cu sprijinul Rompetrol – KMG International, Centrul din Năvodari dispune acum de un mamograf care asigură investigaţii medicale la cele mai înalte standarde, full digital 3D cu tomosinteză, precum şi de un ecograf cu sonde liniare de înaltă frecvenţă, care oferă performanțe incredibile în imagistică, ambele urmând să fie utilizate pentru depistarea precoce a cancerului mamar.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Echipamentele au fost instalate, următoarea etapă fiind obtinerea autorizaţiilor de la instituţiile abilitate (DSP, CNCAN), pentru ca mai apoi să poată fi demarate procedurile pentru iniţierea unui program de screening, cu fonduri alocate de către CJAS.

Investiţia în valoare de 1,85 milioane lei este realizată în totalitate de Rompetrol – KMG International, prin fundaţia Mecena, la inițiativa comună a Spitalului Clinic Județean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanța şi a Primăriei Orașului Năvodari.