Un hoț din Cobadin a intrat cu mașina furată în copac, în timp ce era urmărit de Poliție
Încă o urmărire în trafic pentru polițiști, în acest weekend. De această dată la Cobadin, acolo unde un hoț a furat o mașină și a intrat cu ea în copac, în încercarea de a scăpa de polițiștii care îl urmăreau.

Duminică noaptea, în jurul orei 04.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Trandafirilor din comuna Cobadin.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Conducătorul auto nu a oprit la semnal, accelerând și continuându-și deplasarea.

Polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.

După aproximativ 3 km, conducătorul auto a pierdut controlul direcției, vehicului intrând în coliziune cu un copac.

Șoferul a coborât din autoturism și a fugit, polițiștii pornind în urmărirea lui.

După aproximativ 500 de metri, a fost imobilizat.

Ulterior, s-a procedat la identificarea conducătorului auto, stabilindu-se că este vorba de un bărbat, de 18 ani.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul pe care acesta l-a condus ar fi fost sustras, în aceeași seară.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Vă reamintim că sâmbătă noaptea, polițiștii constănțeni au urmărit un alt șofer, de data aceasta la Cumpăna.

Citește și…