Parcul Tăbăcărie prinde culoare pământie la început de primăvară
VIDEO * Nu știm care este viteza normală a unor lucrări de amenajare într-un parc, însă un lucru este clar. La început de primăvară, verdele dispare ușor și apare culoarea pământie în parcul Tăbăcărie, iar copacii sunt tot mai rari acolo unde lucrările de reamenajare s-au derulat. Dar se conturează un spațiu de relaxare cum de mult își doresc toți constănțenii.

La nivelul solului nu avea rost să vă arătăm imagini. Este clar că zona de început a parcului Tăbăcărie, dinspre City Mall, este un șantier, deci n-ar putea arăta impecabil. Însă din aer, noile linii trasate și culorile arată o altă dimensiune a lucrărilor.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Verdele de primăvară a dispărut aproape complet din zona aflată în curs de reamenajare, în timp ce în zare predomină verdele viu. De asemenea, se remarcă copacii tot mai rari și mai puțin bogați, dar se pot observa și alți copaci plantați.

Lucările de amenajare a parcului Tăbăcărie au început în noiembrie 2023. Proiectul prevede amenajarea mai multor grădini cu diferite tematici. De exemplu, se dorește amenajarea unei grădini de tip „oază”, cu pontoane din lemn cu structură ușoară, a unei grădini „franțuzești”, prin plantarea de trandafiri, lavandă, arbori și arbuști cu siluetă columnară, sau a unei „grădini senzoriale”, cu diferite trasee sinuoase realizate din materiale cu diferite texturi și culori.
Amfiteatrul va fi reabilitat prin refacerea scenei de lemn și a gradenelor. La fel, și grădina japoneză va avea parte de transformări semnificative.

Și pentru că parcul Tăbăcărie reprezintă un “cartof fierbinte” în orice guvernare, pentru orice primar, asaltul de reamenajare este total. Și malurile vor fi refăcute, suma pusă la bătaie fiind de aproape 37 milioane de lei. Primarul ne promite că plimbările vor fi senzaționale pe noile maluri.

Parcul Tăbăcariei se întinde pe o suprafata de cca. 100 ha în jurul lacului Tăbăcăriei din Constanța, fiind construit în urmă cu 40 de ani.