Teatrul de Vară Mamaia, un “festival” de dor și jale
VIDEO * Cei care i-au cunoscut măreția, îl deplâng. Cei care l-au văzut căzând în dizgrație, îl ignoră. Iar cei care îl văd batjocorit, îi așteaptă finalul, pentru o nouă oportunitate. Vorbim despre Teatrul de Vară din Mamaia, un simbol al culturii de odinoară al stațiunii și al litoralului românesc, ce dispare puțin câte puțin din conștiința și din viața noastră.

Teatrul de Vară din Mamaia a fost a fost inaugurat pe 25 august 1963 și avea o capacitate de 1.100 de spectatori. Odată cu el, s-a “născut” și Festivalul Mamaia, gândit să promoveze muzicia uşoară românească. La ediția inaugurală au urcat pe scenă nume mari, precum Ioana Radu, Dorina Drăghici, Luigi Ionescu, Gigi Marga, Nicolae Niţescu, Ludovic Spiess, Doina Badea și Aurelian Andreescu.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Astăzi, în anul 61 de existență, pe scena Teatrului de Vară din Mamaia mai urcă doar ignoranța și incompetența autorităților actuale, cele care dau aspectul de paragină acestei construcții simbol.

Ultima ediție a Festivalului de la Mamaia a avut loc în anul 2012, când starea deplorabilă a teatrului nu a mai permis continuarea tradiției. De atunci, se bate pasul pe loc, însă se bate cu bani cheltuiți.

În anul 2018 au fost achiziţionate servicii de expertiză tehnică privind rezistenţa şi stabilitatea imobilelor în vederea reabilitării şi consolidării acestora pentru obiectivul Teatrul de Vară Mamaia. Nu sunt necesare măsuri urgente de punere în siguranţă structurală, gravitaţională şi seismică. Pentru punerea în folosinţă a acesteia sunt necesare măsuri de intervenţie în majoritate nestructurale, potrivit Consiliului Județean Constanța.

În anul 2020, conducerea Consiliului Județean Constanța susținea că au început licitațiile pentru reabilitatea Teatrului de Vară, suma pusă la bătaie fiind de 4 milioane de lei.

La jumătatea anului 2021, noua conducere a județului afirma că nu există nicio licitație în derulare având ca obiectiv Teatrul de Vară din Mamaia, pentru ca în 2022 să fie lansată achiziţia de servicii „actualizare documentaţie tehnico-economică faza D.A.L.I.” pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare şi modernizare Teatru de Vară Mamaia.”

În ianuarie 2023, se anunța cu mare bucurie începerea lucrărilor de reabilitare și visam deja la acoperiș retractabil, pentru ca în februarie 2023 să fie aprobați, în CJC, indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru obiectivul de investiție „Reabilitare si modernizare Teatru de Vara Mamaia”.

Și ajungem în februarie 2024, luna filmării imaginilor video aeriene, în care se confirmă faptul că reabilitarea Teatrului de Vară din Mamaia va costa 32.210.459,07 lei cu TVA, iar durata de realizare a investiției propusă este de 21 de luni, din care trei luni  proiectarea și 18 luni execuția. 

Doar că, în curând, se va schimba din nou conducerea județului.

Citește și…