O proteză de şold personalizată, realizată în Elveţia, a fost implantată de medicii din cadrul secţiei Ortopedie Traumatologie a Spitalului Județean Constanța.

O intervenţie chirurgicală în premieră națională a fost realizată săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” Constanța. 

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

O echipă coordonată de Ş.L. Dr. Bogdan Obadă, medic primar Ortopedie-Traumatologie, având suportul echipei de Anestezie Terapie Intensivă, a efectuat implantarea unei proteze personalizate de şold, care a fost construită conform cu anatomia pacientului, într-un laborator de renume din Elveţia.  

La succesul acestei intervenţii chirurgicale a contribuit încă de la început echipa Laboratorului de Radiologie si Imagistică al SCJU Constanţa, coordonată de către Conf. Univ. Dr. Radu Baz.

Rezolvarea acestui caz medical are la bază săptămâni întregi de investigaţii şi studiu. Concret, am demarat pregătirea la începutul lunii iulie, prin realizarea unei serii riguroase de scanări computer-tomografice tridimensionale ale pacientului, de la nivelul bazinului si al şoldurilor pana la extremităţile distale ale ambelor membre inferioare

a declarat S.L. Dr. Bogdan Obadă.

Toate investigatiile au fost realizate în cadrul Laboratorului de  Radiologie si Imagistică al Spitalului Judeţean Constanţa care dispune de tehnologie de înaltă performanţă şi a respectat întru totul standardele radiologice solicitate de către laboratorul din Elvetia. In baza rezultatelor transmise de către dr. Radu Baz, s-a efectuat reconstructia 3D a articulatiei şoldului şi a întregului membru inferior, facând astfel posibilă construcţia protezei la dimensiunea optimă care sa permită cea mai buna biomecanică a mersului postoperator.

Dificultatea interventiei chirurgicale constă în faptul ca implantarea protezei, ale cărei dimensiuni sunt unice, implică respectarea, cu stricteţe, a planningului preoperator impus iniţial de analiza computerizată. Mai mult, pregatirea osului si implantarea dispozitivului presupun folosirea unor instrumente chirurgicale de unică folosinţă, concepute special pentru aceasta operaţie şi adaptate anatomiei osoase a pacientului

se arată în comunicatul emis de SCJU Constanța.

Protezele personalizate nu sunt însă recomandate tuturor pacienţilor cu artroză avansată, pentru implantarea acestora fiind necesară întrunirea mai multe criterii.

In cazul de faţă vorbim despre un pacient tânăr (47 ani), cu activitate fizică intensă, care avea deja o proteză de şold pe partea dreaptă (coxartroză bilaterală), rezultând scurtarea membrului inferior stang dupa protezarea şoldului drept  şi insuficienţă musculară a ambelor şolduri cu mers dificil şi şchiopătare

menţionează medicul Bogdan Obadă.

Deşi dispozitivul a fost creat într-un laborator din străinătate, întreaga intervenţie a fost gratuită pentru pacient. Costurile au fost suportate integral din fondurile Programului Naţional de Endoprotezare derulat de CNAS, la fel cum se întâmplă la toate protezele care sunt implantate în Clinica de Ortopedie Traumatologie a SCJU Constanţa.

Conducerea Spitalului Judeţean Constanţa susţine practicile medicale moderne şi face tot posibilul pentru buna derulare a programelor naţionale, fapt confirmat de numărul de cazuri rezolvate constant.  “Într-o săptămână normală avem aproximativ 30 de intervenţii chirurgicale pentru fracturi şi cel putin 10 proteze primare si revizii, atunci când se impun. Acest lucru este posibil datorită unei echipe mixte de chirurgi ortopezi si medici anestezisti cu vastă experienţă, care pot aborda orice tip de patologie ortopedică”, a declarat Ş.L. Dr. Bogdan Obadă, medic şef al secţiei clinice Ortopedie Traumatologie din cadrul SCJU Constanţa.