Un polițist din Constanța, beat și drogat, a lovit cu mașina o femeie, in Caracal și a incercat să dea vina pe altcineva
CINE SĂ NE MAI APERE? Un polițist din Constanța, beat și drogat, s-a suit la volanul mașinii și a lovit, marți dimineață, o femeie de 33 de ani. Accidentul s-a petrecut pe o stradă din Caracal.

Potrivit stiripesurse.ro, un accident a avut loc marți dimineaţă, în Caracal. O tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavăţu, a fost acroşată de un autoturism condus de un şofer în vârstă de 21 de ani, poliţist în judeţul Constanţa, care avea o alcoolemie de 0,56 mg/l. De asemenea, acesta a ieşit pozitiv la două substanţe interzise.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

„Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, astăzi, 5 septembrie, în jurul orei 5.50, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe strada Vornicu Ureche, din municipiul Caracal, a avut loc un eveniment rutier. La fața locului, s-au deplasat polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Caracal.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism, ce ar fi fost condus de o tânără, în vârstă de 24 de ani, din municipiul Caracal și un pieton, respectiv o tânără, în vârstă de 33 de ani, din comuna Brastavățu, județul Olt.

În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul municipal Caracal.

Inițial, polițitul a incercat să scape, o femeie de 24 de ani declarând că ea a condus autoturismul.

Întrucât a existat bănuiala rezonabilă că la volanul autoturismului s-ar fi aflat o altă persoană decât cea indicată inițial, polițiștii au efectuat verificări, în urma cărora s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, a fost testat și cu aparatul drugtest, care a indicat prezența a două substanțe psihoactive”, transmite IPJ Olt.

Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Potrivit gazetanoua.ro polițistul lucra in județul Constanța.