Peste 2500 de persoane s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în minivacanța de Sf. Maria
Sărbătoare extrem de încărcată, ca de obicei, pentru personalul Urgenței din cadrul Spitalului Județean Constanța. Peste 2500 de persoane s-au prezentat cu diverse simptome, iar aproape 500 au fost internate.

Minivacanța de Sf Maria reprezintă prilej de supraaglomerare a celei mai mari unități medicale din județul Constanța. Astfel, 2567 pacienţi au fost înregistraţi de vineri până astăzi la ora 08.00, la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa iar 492 au fost internaţi.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Cele mai multe urgenţe au fost înregistrate pe codul verde, 2252, iar pe codurile alb și albastru, adică nonurgențe, 93 de pacienți.
Pe codurile roşu şi galben au fost preluaţi 222 pacienţi – 32 pe codul roşu (risc vital) şi 190 pe codul galben (risc de agravare).

Din cei 2567 pacienti, 811 sunt copii.

Din punct de vedere al numărului de internări, în cele 5 zile de referinţă au fost spitalizaţi pentru investigaţii şi tratament de specialiate 492 pacienţi, fluxul de internări şi externări fiind unul continuu. Dintre secţiile cu cea mai mare adresabilitate în această perioadă menţionăm: Pediatria, Cardiologia, Neurologia, Obstetrică Ginecologie, ș.a.m,d.

Tot în ultimele 5 zile au fost internaţi 3 pacienţi, victime ale unor accidente de submersie. Din păcate, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical, unul dintre aceștia a decedat.