Nouă șoferi au fost lăsați pietoni de polițiștii din Caraș-Severin după ce au fost înregistrați cu viteze apropiate de 200 km\h pe un drum național.
Record de viteză pe drumul morții din Banat, Drumul Național 6 (Europeanul 70).
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Un autoturism a fost înregistrat de polițiștii rutieri, cu aparatul radar, în timp ce circula cu viteza de aproape 200 de km/h între Caransebeș şi Herculane.
De asemenea, polițiștii au reușit să scoată din trafic pentru perioade cuprinse între 90 și 150 de zile, nu mai puțin de nouă șoferi inconștienți și teribiliști, înregistrați de aparatura radar cu viteze mult peste limita legală admisă.
“Suntem curioși sub ce formă va aprecia conducerea IPJ Caraș-Severin dedicarea și profesionalismul colegilor noștri, care contribuie zilnic pentru asigurarea unui climat de siguranță rutieră și modul în care consideră că ar trebui recompensați pentru modul exemplar în care își desfășoară activitatea”, scrie Sindicatul Europol pe pagina sa de facebook.