De ce nu se asociază Chițac și Ovanesian cu imaginea Primăriei Constanța în mediul online?
Chițac și Ovanesian postează realizări, proiecte și noutăți pe conturile PERSONALE de facebook. Ale primarului ajung și pe contul Primăriei, ale șefei lui, mai rar spre deloc. Le este rușine să se asocieze cu Primăria sau se cred deasupra ei?

Suntem în al treilea an de guvernare al tandemului Chițac – Ovanesian la Constanța. Cei doi există pentru alegători doar în mediul online. Rare apariții publice, în rest existența lor este virtuală, online. La fel și activitatea lor. Virtuală. Ședințe de Consiliul Local online, anunțuri online, felicitări online. Iar atunci când au ceva de spus constănțenilor, spun doar unora dintre ei. Nu-i interesează TOȚI constănțenii. Nu. Îi interesează doar cei care îi urmăresc pe ei în online.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

APROAPE NICIODATĂ NU SUNT POSTATE PROIECTE ALE PRIMĂRIEI DIRECT PE PAGINA PRIMĂRIEI!!!

N-am identificat până acum vreo explicație, nu cred că s-a deranjat cineva să o facă și nici nu se va face vreodată. Pentru că ei știu ceva. Pe constănțeni nu-i interesează astfel de detalii. Și ei profită la maximum. Dar ne putem gândi că:

  • se cred superiori instituției pe care o conduc/reprezintă
  • nu vor să se asocieze cu o instituție blamată și astfel pot face orice greșeală; ei greșesc, Primăria încasează înjurăturile
  • nu-i interesează părerea constănțenilor
  • nu-i consideră pe alegători demni să-și dea cu părerea despre soluțiile propuse de cei doi pentru dezvoltarea orașului
  • Primăria e luată de ei pe persoană fizică
  • un fleac, v-am ciuruit

Ultima dovadă a virtualității lor este postarea Feliciei Ovanesian despre modernizarea pieței Filipescu.

De ce nu ne interesează pe toți proiectul acesta? De ce îl ții doar pentru cei 3-4.000 de urmăritori?

Este incredibilă aroganța acestor oameni!