Peste 400 de sancțiuni în urma unei razii a polițiștilor în Constanța și localitățile limitrofe
Șoferi cu permisul suspendat sau drogați cu amfetamină și cannabis au căzut în plasa polițiștilor în timpul raziei din seara zilei de 11 martie. Cuantumul cel 400 de amenzi aplicate a depășit 100.000 de lei.

Sâmbătă, 11 martie, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au desfășurat o razie în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale, precum și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Acțiunile s-au desfășurat în principal în municipiul Constanța, dar și în alte localități din județ.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Cu această ocazie, au fost legitimate aproximativ 700 de persoane, au fost verificate peste 400 de vehicule și 120 de locații publice.

În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat aproximativ 400 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care 93 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 269 pentru abateri la circulația pe drumurile publice iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 11 permise de conducere, au fost retrase 19 certificate de înmatriculare și au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere.

Astfel, la data de 11 martie a.c., în jurul orei 20.45, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Constanța au identificat un bărbat, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Dacia din comuna Cumpăna, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru perioada în curs.

La data de 11 martie a.c., în jurul orei 21.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe strada Ion Ionescu de la Brad, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce autoturisme pe drumurile publice pentru perioada în curs.

Bărbatul a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv la amfetamină și cannabis. Acesta a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice de sânge.

În ambele cazuri s-a întocmit dosar de cercetare penală.

La razie au participat și jandarmi de la Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.