Tânăr de 19 ani, prins în timp ce vindea droguri unui alt tânăr, de 18 ani
Acesta a fost prins în flagrant în București de polițiștii din cadrul BCCO Constanța, la scurt timp după ce ar fi vândut unei persoane 18 comprimate ce conțineau substanțe cu efecte psihoactive.

Asupra tânărului au fost descoperite și ridicate 10 comprimate de ecstasy, 2.500 de lei și un telefon mobil.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

De asemena, polițiștii au efectuat 2 percheziții la locuințele bărbatului, din municipiul Bacău, județul Bacău.

În urma probatoriului administrat în cauză, la data de 9 martie a.c., procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a bărbatului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc și efectuarea, fără drept și fără a deține autorizație eliberată în condițiile legii, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Persoana a fost condusă și încarcerată în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

În cursul zilei de ieri, 10 martie, a fost prezentat Tribunalului Constanța cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile, propunerea fiind admisă.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău – Serviciul Antidrog.