Mama unui copil care suferă de o boală rară a depus o colivă și două flori în fața Consiliului Județean Constanța
La 40 de zile de când a depus o petiție la Consiliul Județean Constanța, prin care solicita să afle de ce nu există medic cardiolog pediatru în Spitalul Județean și la care nu a primit încă răspuns, mama unui copil care suferă de o boală rară a dus o colivă și două flori în fața instituției care are în subordine cea mai mare unitate sanitară.

Potrivit Dobrogealive.ro, Roxana Taraș este mama unui copil care suferă de o boală genetică foarte rară, sindromul Klinefelter. Deși este asigurată la sistemul de stat, ea a trebuit să cheltuie sume enorme pentru diverse analize. Ulterior, îndrumată la Spitalul Județean Constanța pentru un consult cardiologic, a aflat cu stupoare că în cea mai mare unitate medicală din județ nu există medic cardiolog pediatru. Astfel, ea trebuie să faca periodic drumuri la București.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Pentru a afla de ce constănțenii nu au nici măcar un medic cardiolog pediatru, dar Consiliul Județean Constanța se laudă că va construi un spital de pediatrie, Roxama Taraș a depus o petiție la instituția amintită. Nici după 40 de zile nu a primit răspune, susține femeia, citată de dobrogealive.ro.

M-am dus cu o colivă făcută în mod simbolic, cu o lumânare și două flori. După ce am insistat și am fost amenințată cu Poliția, într-un final a venit o doamnă să-mi spună că petiția mea este foarte complexă și mai durează până îmi dă răspunsul că are nevoie de semnături

spune Roxana.Taraș.

AICI VIDEO cu coliva și florile depuse în fața Consiliului Județean Constanța.

Foto: captura video