Farul revine pe primul loc, după victoria cu CS Universitatea Craiova
Farul profită de înfrângerea liderului și revine pe primul loc, pierdut pe 23 ianuarie, după ce învinte CSU Craiova.

Farul si CS Univesitatea Craiova au încheiat etapa 24 din SuperLigă. La -2 grade, aproape 2800 de spectatori au asistat pe stadionul din Ovidiu la meciul de la care se spera revenirea pe primul loc.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Înainte de startul partidei, jucătorii au purtat tricouri speciale în memoria victimelor cutremurelor din Turcia și a fost ținut un moment de reculegere. De asemenea, Gheorghe Hagi a primit din partea craiovenilor un tricou special, cu ocazia zilei sale de naștere. Nu în ultimul rând, startul partidei a fost dat în mod simbolic de o legendă a constănțenilor, Ion Constantinescu (73 de ani), fost jucător, antrenor și conducător al Farului.

Meciul a început cum nu se poate mai bine pentru Farul, în minutul 7, Adrian Mazilu reușind să deschidă scorul în urma unei faze frumoase. Jucătorul constănțenilor se află la primul gol în SuperLiga, el având 17 ani.

A urmat apoi o fază controversată, decisă cu ajutor VAR.

În minutul 33, Arlauskis a prins mingea și s-a grăbit să degajeze. Cu balonul în mână, a fugit spre marginea careului de 16 metri. Fără să fie jenat evident sau într-un mod insistent, Arlauskis i-a pus o piedică, cu intensitate ridicată, lui Mihai Popescu. Arbitrul a fost chemat să revadă faza cu ajutorul VAR și a decis să acorde lovitură de pedeapsă pentru Farul. Căpitanul Larie a marcat și a dus scorul la 2-0, în minutul 35.

În a doua repriză, oltenii au ieșit mai mult la joc și au reușit să readucă speranța în tabăra lor în minutul 59, după ce Nistor a reușit să înscrie.

Se termină însă 2-1 pentru Farul, care revine pe prima poziție a clasamentului, la 1 punct de CFR Cluj, cea care o detronase pe 23 ianuarie în meciul direct.

Pentru Farul urmează meciul de duminică, la Pitești, impotriva celor de la FC Argeș.