Aproape 150 de pacienți s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean în noaptea de Revelion

Potrivit bilanțului prezentat de Spitalul Județean de Urgență Constanța, peste 1400 de persoane au beneficiat de servicii medicale de urgență în perioada 31 decembrie 2022 – 3 ianuarie 2023.

1413 persoane au beneficiat de servicii medicale de urgenţă, în cadrul Unităţii Primiri Urgenţe a SCJU Constanţa, începând cu ziua de sâmbătă, 31 ianuarie, şi până în această dimineaţă (496 copii, 917 adulţi), potrivit bilanțului prezentat de unitatea spitalicească.  Dintre aceştia, după toate investigaţiile şi consulturile necesare, 271 au rămas internaţi.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

În noaptea de Revelion, s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe 148 persoane.  Toţi pacienţii au fost investigaţi, cele mai multe cazuri, 120, fiind redirecţionate pe codul verde. In noaptea dintre ani au fost internaţi 47 de pacienţi, cei mai mulţi în secţia clinică Pediatrie (22).

Un număr dublu de prezentări a fost înregistrat în prima zi din an. 323 pacienţi au fost preluaţi de personalul UPU în 12 ore, pe 1 ianuarie (26-27 pacienţi/oră). In urma investigaţiilor şi a consulturilor necesare, 41 dintre aceştia au fost spitalizaţi.

Incă 175 de persoane au fost înregistrate la UPU în noaptea de 1 spre 2 ianuarie, când, în urma investigaţiilor de specialitate, 29 de pacienţi au fost internaţi.

Flux crescut de pacienţi a fost înregistrat şi ieri, 2 ianuarie. 352 de persoane s-au prezentat la Unitatea Primiri Urgenţe în 12 ore, fiind consultate şi investigate în funcţie de afecţiunile pe care le prezentau.

În total, în această perioadă de 72 de ore, SCJU Constanţa a avut capacitatea de a efectua investigaţii imagistice si de laborator 24/24, 7/7  fapt ce a determinat ca şi pacienţi de la alte unităti medicale să fie redirectionaţi aici.

Cele mai multe internări în această perioadă au fost în secţiile Pediatrie (63), Cardiologie (24), Neurologie (21) şi Obsterică Ginecologie 1 şi 2 (16, 24).

Primul nou născut din cadrul SCJU Constanţa este un băieţel care venit pe lume în noaptea de Revelion, în jurul orei 2. Alţi 12 copii s-au născut la Spitalul Judeţean Constanţa pe 1 Ianuarie (6 băieţi şi 6 fete).

Lasă un răspuns