CSM ABC Athletic Constanţa a învins-o pe SCM ”U” Craiova cu scorul de 78-77 (22-16, 23-19, 18-21, 15-21), vineri, în Grupa B a Cupei României la baschet masculin, dar ambele echipe s-au calificat la turneul Final 8 al competiţiei.
CSM ABC Athletic Constanţa merge mai departe din postura de câştigătoare a grupei, iar SCM ”U” Craiova la ”lucky loser”.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
La începutul ultimului sfert, constănţenii conduceau cu 68-59, dar echipa din Bănie avea 77-76 când mai erau 45 de secunde, Vytenis Cizauskas aducând victoria gazdelor când mai erau 16 secunde, după două aruncări libere transformate.
Jakob Lovrenc Cebasek a fost MVP-ul echipei de la malul Mării, cu 24 puncte şi 5 recuperări, susţinut de Nathan Eugene Johnson, 13 p, 5 pase decisive.
De la oaspeţi s-au remarcat Dimitrije Nikolic, 15 p, 3 rec, Cortez Lamar Edwards, 12 p, 8 rec, 14 pd, Bogdan Ţîbîrnă, 12 p, 3 rec, George Blaj Voinescu, 10 p, 6 rec, Topias Sakari Palmi, 11 p, 3 rec, Shawn Domonique Hopkins, 13 p.
Au obţinut deja calificarea la turneul Final 8: CSM CSU Oradea (câştigătoarea Grupei A), U-Banca Transilvania Cluj-Napoca (câştigătoarea Grupei C), CSO Voluntari (câştigătoarea Grupei D), SCM Ohma Mozzart Bet Timişoara (câştigătoarea Grupei E) şi CS Rapid Bucureşti (câştigătoarea Grupei F). Acestora li se adaugă FC Argeş, din postura de ”lucky loser”.
Turneul Final 8 este programat să se dispute în perioada 11-15 februarie 2023.