Blue Air a fost preluată de statul român, dar un investitor american ar fi interesat de companie
Compania aeriană Blue Air a fost preluată de stat. Acționarul, Cristian Rada, a gajat în 2020 cu 75% din acțiunile operatorului pentru un ajutor de stat de 300 de milioane de lei.

Statul român a preluat 75% din acțiunile companiei aeriene Blue Air, potrivit economica.net.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

“Am preluat acțiunile, s-a finalizat preluarea și acum încercăm să constituim Consiliul de Administrație, pentru că persoanele care sunt acum în Consiliu nu și-au dat încă demisia, dar urmează. Este perioada aceea de predare-primire și avem probleme în a accesa actele și sunt mici întârzieri datorită faptului că nu ni se pun la dispoziție actele pe care noi le cerem”, a declarat pentru Economica.net, Daniel Geantă, șeful AAAS.

Compania aeriană ar fi împlinit luna aceasta 18 ani de la înființare.

Un investitor din Statele Unite ale Americii ar fi interesat de preluarea Blue Air, scrie sursa citată.