“Răspunsurile unuia dintre candidați ne-au frapat efectiv, constatând că acesta nu cunoaște nici măcar la modul generic gama de recompense ce poate fi acordată polițiștilor, însă am reușit să înțelegem care este cauza. Domnia sa, din funcția de șef al Poliției Municipiului Mangalia pe care o ocupă în prezent, nu a făcut decât propuneri cu privire la declanșarea cercetării disciplinare față de subordonații săi pentru a fi sancționați disciplinar”, se precizează în articolul publicat de Sindicatul Polițiștilor Europeni.
Pe 9 decembrie s-a desfășurat concursul pentru ocuparea postului de adjunct al șefului Inspectoratului Județean de Poliție Constanța. Au fost doi candidați, respectiv comisarul-șef Marin Dincă de la Mangalia și comisarul-șef Daniel Cojocaru de la Ialomița. Notele obținute de cei doi au fost insuficiente pentru a promova examenul, ba chiar rușinoase pentru niște șefi de poliție: 5,02 și 4,71.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Enunțul subiectelor pe care le-au avut de abordat candidații îl regăsiți AICI.
Sindicatul Polițiștilor Europeni (Europol) a pubicat amănunte despre prestația unuia dintre candidați în fața comisiei. Este vorba despre comisarul-șef Marin Dincă, șef al Poliției Municipiului Mangalia. Iată ce spune Sindicatul Europol.
“Răspunsurile unuia dintre candidați ne-au frapat efectiv, constatând că acesta nu cunoaște nici măcar la modul generic gama de recompense ce poate fi acordată polițiștilor, însă am reușit să înțelegem care este cauza. Domnia sa, din funcția de șef al Poliției Municipiului Mangalia pe care o ocupă în prezent, nu a făcut decât propuneri cu privire la declanșarea cercetării disciplinare față de subordonații săi pentru a fi sancționați disciplinar. Mai mult, o serie dintre colegii acestuia, de pe vremea când deținea o funcție de conducere în cadrul unor unități subordonate Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, ne-au precizat că a ajuns la performanța de a emite atenționări scrise polițiștilor din subordine, inclusiv celor ce se aflau în concediul de creștere a copiilor.
În ceea ce privește al doilea subiect, șeful Poliției Mangalia a avut aceeași abordare, în sensul că în opinia domniei sale polițiștilor le este interzisă orice comunicare cu reprezentanții mass-media în orice împrejurare, revenind ulterior asupra acestei afirmații cu scopul de a o corecta, moment în care a precizat în fața comisiei de concurs că ”polițiștii nu pot furniza informații din dosarele penale presei, acesta fiind atributul Biroului Juridic din subordinea unității de poliție”.
În aceeași direcție ”logică” au fost plasate și răspunsurile la celelalte subiecte, aflând și noi cu această ocazie conform domniei sale ”că țigaretele confiscate nu pot fi introduse în Camera de corpuri delicte în care se păstrează bunuri nesupuse unui regim speciala la nivelul IPJ Constanța” sau că fapta angajatorului șoferului de autocamion de a-i încredința acestuia autovehiculul pentru a efectua un transport, deși i-a fost adus la cunoștință că are dreptul de a conduce suspendat, reprezintă elementele constitutive ale unei noi infracțiuni, respectiv cea de ”punerea în circulație a….”. Noroc cu unul dintre membrii comisiei care i-a sugerat să se liniștească puțin și să fie mai atent la detaliile speței, iar abia după acest moment de respiro candidatul a reușit să-și amintească despre infracțiunea de încredințarea unui vehicul spre a fi condus unei persoane deși se știa despre aceasta că avea dreptul de a conduce suspendat.
În concluzie această prestație ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, deoarece la acest moment, candidatul despre ale cărui carențe manageriale am sesizat conducerea Poliției Române, fără a ni se comunica până la acest moment dacă în sarcina sa au fost reținute abateri disciplinare și nici sancțiunea aplicată, se va întoarce pe funcția de șef al Poliției Municipiului Mangalia, urmând să-și demonstreze în continuare capacitățile manageriale din postura unuia care a obținut nota 4,71, rezultat în baza căruia își permite să le spună în preajma datei de 14 a lunii că el le bagă banii de salariu pe card.
Iar asta, în condițiile în care interviul structurat pe subiecte profesionale pe care l-a susținut candidatul în cauză și contracandidatul acestuia, putea fi trecut cu ușurință de orice agent de poliție din cadrul Poliție Române.
Suntem curioși dacă din ”noua postură” șeful Poliției Mangalia își permite și de această dată să își aroge rolul de inspector șef al IPJ Constanța și să dispună, cu încălcarea prevederilor art. 271 și art. 277 din Legea 360/2002, precum și ale art. 5, respectiv art. 51 din Anexa 7 la OMAI 140/2016, delegarea polițiștilor din stradă unde este cel mai mare deficit de personal, pentru a desfășura activități la nivelul Compartimentul Dispecerat.”