Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că preşedintele Vladimir Putin nu mai are programată nicio conferinţă de presă până la sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă că rupe tradiţia, urmată fidel în ultimii zece ani, de a sta de vorbă cu jurnaliştii la încheierea fiecărui an.

Această conferinţă de presă anuală reunea sute de jurnalişti ruşi şi străini şi dura de obicei câteva ore, iar liderul rus răspundea în direct la întrebări legate de orice subiect, de la diplomaţie la problemele vieţii cotidiene din Rusia. Deseori, răspunsurile preşedintelui către mass-media erau de fapt nişte indicaţii adresate guvernului sau autorităţilor regionale.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Anul trecut, la conferinţa de presă anuală, Vladimir Putin a vorbit cu presa mai mult de patru ore.

Întâlnirea lui Vladimir Putin cu jurnaliştii de la sfârşit de an a avut loc în fiecare an începând din 2001, cu excepţia perioadei dintre 2008 şi 2012, când a fost prim-ministru.

Dmitri Peskov nu a oferit un motiv pentru această întrerupere a tradiţiei, dar a declarat că liderul rus “vorbeşte în mod regulat cu presa, inclusiv în timpul vizitelor în străinătate”.

Decizia de a nu organiza conferinţa de presă de sfârşit de an vine în contextul în care Rusia, care a lansat o ofensivă militară împotriva Ucrainei în februarie, a suferit mai multe eşecuri militare în ultimele luni şi a declarat o mobilizare parţială în septembrie. De la începutul ofensivei, Rusia a fost lovită de o avalanşă de sancţiuni occidentale şi se confruntă acum cu un embargo asupra livrărilor de petrol către UE.