Liderul AUR a fost prezent sâmbătă la târgul de carte Gaudeamus, însă primirea lui nu a fost tocmai cordială, după cum a relatat Cristian Tudor Popescu pe pagina lui de facebook.
Iată ce relatează Cristian Tudor Popescu
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, la Târgul de carte “Gaudeamus”, și-a făcut apariția, însoțit de gărzi, George Simion, președintele AUR.
Obișnuit să fie înconjurat doar de oamenii bine instruiți de către aparatul de Partid, Simion a întins mâna primei persoane care i-a ieșit în cale.
– Bună ziua, spune Simion.
– Bună ziua, nu aveți ce căuta aici, răspunde persoana.
– De ce nu?
– Dumneavoastră nu știți să citiți, vă faceți de râs.
– Știți dumneavoastră sigur chestia asta? întreabă Simion.
– Da, sunteți o rușine!
– Să vă dea Dumnezeu sănătate!, îi spune Simion, apoi pune mâna pe umărul persoanei de lângă și continuă: și familiei dumneavoastră.
– Asta cu familia e o amenințare de tip mafiot?
Simion a părăsit rapid perimetrul, acompaniat de privirile încruntate ale celor din alai, care ținteau cele două elemente dușmănoase, și și-a continuat traseul prin zonele mărginase ale târgului, unde se găsesc editurile mici.
Nicolae Cotruț