Qatar World Cup: Jucătorii ce vor lipsi de la turneul final din cauza accidentărilor

Ziua de luni a adus două veşti neplăcute pentru selecţionerii şi suporterii echipelor naţionale de fotbal calificate la Cupa Mondială. Pogba şi Lukaku au completat o listă destul de lungă de absenţi accidentaţi, pe care îi prezentăm în continuare.

Paul Pogba (Franţa)

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Pogba s-a accidentat la genunchi în pre-sezon şi a intrat în septembrie la operaţie pentru a repara un menisc deteriorat.

Jucătorul de 29 de ani a reluat antrenamentele, dar pe 31 octombrie, iar agentul său a declarat că mijlocaşul nu va reveni la Juventus şi nici la campioana mondială înainte de Cupa Mondială.

N’golo Kante (Franţa)

Mijlocaşul de la Chelsea a suferit un regres în reabilitarea sa după o accidentare la tendon care l-a limitat la două apariţii în acest sezon. El va sta pe tuşă timp de patru luni după ce va fi
supus unei intervenţii chirurgicale.

Reece James (Anglia)

Fundaşul dreapta în vârstă de 22 de ani s-a accidentat la genunchi în meciul de Liga Campionilor dintre Chelsea şi AC Milan, în octombrie, şi pare sigur că va rata turneul din Qatar, după ce a fost
exclus pentru opt săptămâni.

Diogo Jota (Portugalia)

Atacantul lui Liverpool va rata turneul din cauza unei accidentări la gambă suferite în victoria cu Manchester City, dar managerul clubului din Premier League, Juergen Klopp, a declarat că nu va
avea nevoie de o intervenţie chirurgicală.

Alexander Isak (Suedia)

Atacantul de la Newcastle United a suferit un regres în timp ce se recupera după o accidentare la coapsă, iar managerul Eddie Howe a confirmat că nu va juca din nou până după Cupa Mondială.

Pedro Neto (Portugalia)

Extrema în vârstă de 22 de ani a lui Wolverhampton Wanderers va fi supus unei intervenţii chirurgicale pentru o accidentare la gleznă suferită în octombrie, împotriva lui West Ham United.

Boubacar Kamara (Franţa)

Mijlocaşul de la Aston Villa a suferit în septembrie o accidentare la ligamentele genunchiului care îl va ţine departe de teren până după Cupa Mondială.

Arthur Melo (Brazilia)

Mijlocaşul împrumutat de Liverpool a suferit o accidentare musculară în perioada premergătoare meciului cu Rangers din Liga Campionilor din octombrie.

Jesus „Tecatito” Corona (Mexico)

Extrema de la Sevilla a suferit o fractură la glezna stângă în timp ce se antrena cu clubul din LaLiga în luna august şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani a fost inclus în lotul preliminar de 31 de jucători al selecţionerului mexican Gerardo Martino, dar antrenorul Sevillei, Jorge Sampaoli, a declarat că ar putea
reveni la antrenamente abia în decembrie.

Următorii jucători sunt accidentaţi, dar se luptă pentru a se reface şi a fi luaţi în considerare pentru selecţie

Romelu Lukaku (Belgia)

Atacantul Romelu Lukaku, de la Inter Milano, s-a accidentat din nou la tendonul de la genunchi, după ce a revenit după două luni de stat pe tuşă.

Jucătorul în vârstă de 29 de ani, care este cel mai bun marcator al Belgiei, a jucat doar 29 de minute în două meciuri înainte de accidentarea sa.

Paulo Dybala (Argentina)

Antrenorul lui AS Roma, Jose Mourinho, a declarat că atacantul argentinian a suferit o accidentare „foarte gravă’ când şi-a întins un muşchi al coapsei în timp ce transforma un penalty împotriva
lui Lecce.

Kyle Walker (Anglia)

Apărătorul lui Manchester City a fost operat cu succes la inghinali la începutul lunii octombrie, dar jucătorul de 32 de ani a declarat că este încrezător că se va recupera complet la timp pentru a
face deplasarea în Qatar.

Kalvin Phillips (Anglia)

Mijlocaşul lui Manchester City a fost pus pe tuşă din cauza unei probleme la umăr, dar ar putea reveni înainte de Cupa Mondială.

Ronald Araujo (Uruguay)

Fundaşul central al Barcelonei a optat pentru o intervenţie chirurgicală la coapsă la sfârşitul lunii septembrie, declarând că a ales să treacă prin operaţie pentru a reveni la 100% „cât mai curând
posibil”.

Angel Di Maria (Argentina)

Extrema lui Juventus este indisponibilă până la începutul lunii noiembrie din cauza unei accidentări la tendon, despre care clubul a spus că va avea nevoie de aproximativ trei săptămâni pentru a se
vindeca.

Lasă un răspuns