Mohammed bin Zayed Al Nahyan, președintele Emiratelor Arabe Unite, s-a prezentat la întâlnirea cu Vladimir Putin într-o ținută nu tocmai protocolară: pantofi sport și șosete Nike.
Şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, preşedintele Emiratelor Arabe Unite, s-a întâlnit astăzi, 11 octombrie, cu Vladimir Putin. Dincolo de discuţiile despre situaţia din Ucraina, criza energetică şi problemele legate de transporturile de alimente perturbate tot ca urmare a războiului, jurnaliştii ruşi au remarcat şi un detaliu…monden.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Şeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan a venit la întâlnirea cu Vladimir Putin purtând şosete Nike şi adidaşi, o ţinută care nu respectă “la linie” protocolul unor întâlniri oficiale între şefi de state.
#Russia | UAE President Mohamed bin Zayed meets with Russia’s Putin pic.twitter.com/IlslCdSkQT
— The Cradle (@TheCradleMedia) October 11, 2022
Preşedintele Emiratelor Arabe Unite, şeicul Mohammed bin Zayed Al-Nahyan, a avut o întrevedere cu omologul său rus Vladimir Putin marţi, la Moscova, la câteva zile după decizia controversată a OPEC+ de a-şi reduce producţia de petrol, transmite AFP, citat de Agerpres.
Cei doi lideri au discutat ‘subiecte regionale şi internaţionale de interes comun’, a indicat luni agenţia oficială a Emiratelor, WAM, anunţând vizita şeicului Mohammed, una din rarele ale unui şef de stat la Moscova după declanşarea invaziei ruse în Ucraina în februarie.
Deplasarea şeicului Mohammed are loc după decizia controversată a OPEC+ de a-şi scădea producţia de petrol. Această alianţă – care grupează cele 13 state membre ale Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), printre care EAU, şi cei zece aliaţi ai lor conduşi de Moscova – este acuzată de SUA că face jocurile Kremlinului, care are interesul de a susţine preţul petrolului pentru a-şi finanţa războiul.