Imagini ale momentului deflagrației care a cuprins podul Kerci, mândria lui Putin, au împânzit internetul. Explozia s-a produs în momentul în care pe partea feroviară trecea un trec cu combustibil, amplificând astfel efectul. În cele din urmă, podul s-a prăbușit parțial.
Podul Kerci, care face legătura dintre Rusia și Crimeea, a fost distrus în dimineața zilei de sâmbătă, 8 octombrie, în urma unei explozii extrem de puternice. Momentul în care podul sare în aer a fost filmat din mai multe unghiuri, inclusiv dintr-o mașină care traversa podul.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Comitetul Național Antiterorist din Rusia anunță că explozia de pe podul de peste strâmtoarea Kerci, care leagă Crimeea de continent, ar fi un act de diversiune.
In #Crimea sembra che qualcuno abbia nuovamente fumato dove non doveva #Ukraine pic.twitter.com/6maRtZUfiQ
— Giovanni Rodriquez (@GiovaQuez) October 8, 2022
Rușii suțin că a fost detonat un camion cu explozibil în timp ce trecea prin preajmă un tren cu vagoane-cisternă pline cu combustibil, care au explodat la rândul lor.
Înregistrările video ale momentului exploziei arată însă că deflagrația a fost extrem de puternică și că atentatul s-ar fi produs altfel.
Într-o filmare realizată dintr-o mașină care traversa podul se aude un șuierat similar cu cel al unei rachete în fracțiunile de secundă de dinaintea deflagrației.
Explozia inițială a antrenat și un incendiu extrem de puternic la un tren de combustibil care traversa exact atunci partea feroviară a podului.
Meanwhile in Crimea:
— Julia Davis (@JuliaDavisNews) October 8, 2022
pic.twitter.com/iOvh9443l0
Ponte di #Kerch, video da VK.#Russia #Ucraina #Crimea pic.twitter.com/bv4WybcpTZ
— mneumatron 🇮🇹 🇷🇺 🅾️тважные (@mneumatron) October 8, 2022
Podul Crimeii a fost construit după invadarea din 2014 a peninsulei și a fost inaugurat chiar de Vladimir Putin, în 2018. Acesta a condus personal un camion, pentru a proba soliditatea construcției.
Podul are o lungime de 18 km pe secțiunea de cale ferată și de 17 km pe cea rutieră. De la începutul războiului, majoritatea echipamentelor militare și a forțelor destinate frontului din sudul Ucrainei au fost aduse pe acest pod, prin Crimeea, către regiunea Herson.
Importanța sa este așadar una strategică atât pentru Crimeea, cât și pentru front. La două ore după explozie și prăbușirea podului rutier, autoritățile ruse au anunțat redeschiderea liniilor de feribot, între Crimeea și Rusia.