SUA: Ce sarcini poate îndeplini robotul humanoid produs de compania lui Elon Musk
Un prototip al robotului umanoid ”Optimus” a fost prezentat vineri de CEO-ul Tesla, Elon Musk.

Acesta a prezicat că producătorul de vehicule electrice va putea fabrica milioane de exemplare şi că le va vinde cu mai puţin de 20.000 de dolari, respectiv mai puţin de o treime din preţul unui automobil Model Y.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Musk a spus că se aşteaptă ca Tesla să fie gata să preia comenzile pentru robot în trei până la cinci ani şi a descris efortul de dezvoltare a produsului pe parcursul unui deceniu sau mai mult, aceasta fiind cea mai detaliată viziune pe care a oferit-o până în prezent asupra unei afaceri despre care a spus că ar putea să fie mai mare decât veniturile obţinute de Tesla din vehicule electrice.

Un robot de testare experimental despre care Tesla a spus că a fost dezvoltat în februarie, a ieşit să facă cu mâna mulţimii, vineri, iar Tesla a arătat un videoclip în care face sarcini simple, cum ar fi udarea plantelor, transportul cutiilor şi ridicarea barelor metalice la un centru de producţie al companiei din California.

Dar un robot mai simplu, despre care Musk a spus că este mai aproape de ceea ce speră să pună în producţie, a trebuit să fie lansat pe o platformă şi a făcut cu mîna pentru public.

Musk l-a numit Optimus şi a spus că va putea merge în câteva săptămâni.

”Încă mai este mult de lucru pentru a perfecţiona Optimus şi a dovedi acest lucru”, a spus Musk, adăugând mai târziu: ”Cred că Optimus va fi incredibil în cinci sau zece ani, uimitor”.

El a spus că roboţilor umanoizi existenţi ”le lipseşte un creier” – şi capacitatea de a rezolva singuri problemele. Prin contrast, a spus el, Optimus ar fi ”un robot extrem de capabil”, pe care Tesla ar urma să-l producă în milioane de exemplare.

Următoarea generaţie de robot Tesla va folosi componente proiectate de Tesla, inclusiv un pachet de baterii de 2,3 kWh transportat în tors, un sistem de cip şi dispozitive de acţionare pentru a-şi conduce membrele. Robotul este proiectat să cântărească 73 kg.