Prețul evoluției: 3 zile fără apă la robinete pentru o mare parte a municipiului și 5 localități din județul Constanța

În perioada 20 septembrie 2022, ora 22.00 – 22 septembrie 2022, ora 10.00, la nivelul Stației de Tratare și Pompare Palas din municipiul Constanța se vor executa lucrări de înlocuire a unor vane de legătură și de realizare a unui by-pass.

Acestea sunt prevăzute în Contractul de lucrări CL32 – “Reabilitare conducte aducțiune Constanța” în valoare de aproape 40 mil. lei cu TVA, derulat prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Tot în intervalul de timp menționat, echipele RAJA vor acționa la nivelul rețelelor de distribuție din municipiul Constanța, în alte 10 puncte de lucru unde se vor monta 6 vane de legătură, cu diametre cuprinse între 150 și 800 mm, și debimetre pentru măsurarea și reglarea presiunii. Aceste investiții se vor executa din fonduri proprii și sunt necesare pentru pentru sectorizarea sistemului de alimentare cu apă și evitarea producerii unor avarii.

Pe timpul desfășurării lucrărilor, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Cartierul Palas și Zona industrială Oierie Palas;
  • Cartierele Brătianu și Medeea;
  • Zona industrială;
  • Cartierele CET, Viile Noi și Sere;
  • Cartierele Km 4, Km 4-5, Km 5 și Veterani;
  • Zonele industriale CET, Caraiman și Oil Terminal;
  • Zona comercială Constanța Sud (Auchan, Metro, Brico Depot, Avia Motors);
  • Cartierul Faleză Sud;
  • Cartierele Far, Abator, Gară, Icil, Casa de Cultură, Inel I, Inel II, Coiciu și Compozitori;
  • Zonele Baba Novac și Halta Traian;
  • Zona Comercială Vest.
  • Localitățile Cumpăna, Lazu, Agigea, Eforie Nord și Techirghiol.

            Pe lângă complexitatea lucrărilor, intervalul de sistare a alimentării cu apă este determinat și de lungimea instalațiilor, a diametrului acestora, dar și a debitului de apă. Timpul necesar pentru golirea și umplerea rețelei de distribuție din zona afectată poate varia de la 6 până la 9 ore. Prin urmare, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.