Ferma din Lumina depășise capacitatea maximă autorizată pentru creșterea puilor de carne, în timp de ferma din Mihail Kogălniceanu nu deținea viza anuală pe autorizația de mediu.
Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat inspecții planificate la două ferme de creștere intensivă a păsărilor, cu o capacitate mai mare de 40.000 de locuri. Controalele s-au finalizat cu amenzi în valoare totală de 110.000 lei și cu suspendarea activității unei ferme.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Societatea care desfășoară activitate în comuna Lumina nu a respectat condițiile din autorizația integrată de mediu, constatându-se că s-a depășit capacitatea maximă autorizată pentru creșterea păsărilor de carne. De asemenea, nu a respectat frecvența stabilită prin actul de reglementare în ceea ce privește monitorizarea factorilor de mediu aer, apă, sol. În conscință, a fost aplicată o sancțiune în valoare de 50.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 278/2013 privind emisiile industriale și au fost stabilite măsuri pentru conformarea cu autorizația integrată de mediu și legislația în vigoare.
Operatorul fermei din comuna Mihail Kogalniceanu a fost sancționat cu amendă de 60.000 lei pentru desfășurarea activității fără viza anuală, primind și sancțiune complementară de suspendare a activității până la intrarea în legalitate, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului.