Premierul ungar Viktor Orbán a mers sâmbătă la Moscova pentru a aduce un omagiu la funeraliile fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov.
Fostul şef de stat şi şef de partid rus va fi înmormântat în cimitirul Novodeviciy din Moscova.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Înmormântarea va fi precedată de o ceremonie publică în sala de coloane a Casei Sindicatelor din Moscova.
Din delegaţia ungară vor face parte politicianul Fidesz Tamás Deutsch, istoricul Mária Schmidt, directorul politic Balázs Orbán şi avocatul şi politicianul Imre Kónya, conform MTI.
Reuters scrie că nu reprezintă o surpriză faptul că Putin i-a refuzat lui Gorbaciov onorurile depline ale statului şi a declarat că programul său nu îi permite să participe la funeralii.
De altfel, numeroşi şefi de stat şi de guvern occidentali care ar fi trebuit să participe în mod normal vor fi absenţi sâmbătă, ţinuţi la distanţă de prăpastia în relaţiile dintre Moscova şi Occident deschisă de decizia lui Putin de a trimite trupe în Ucraina în februarie.
Mihail Gorbaciov, primul şi ultimul preşedinte al Uniunii Sovietice, a murit la 30 august, la vârsta de 91 de ani, după o lungă şi gravă boală.