Cu sprijinul unui medic diabetolog și al asociațiilor de pacienți de pe plan local, în aceste zile are loc o tabără pentru micuții diagnosticați cu diabet zaharat de tip 1.
Lions Reșița Kindness împreună cu Asociația Diabeticilor din Reșița,Caras Severin, a reușit să pună în practică prima tabără destinată copiilor cu diabet tip I din județul Caras-Severin. Tabăra Yo-Yo se desfășoară în perioada 07.07.2022 – 10.07.2022, în Poiana Mărului.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Proiectul a suferit amânări din cauza pandemiei, dar anul acesta s-au întrunit toate condițiile pentru începera acestui proiect-pilot.
Prin acest proiect vrem să încurajăm copiii să-și propună tot ce presupune o viață normală, să-și depășească limitele impuse de diabet, limitele proprii sau cele insuflate de societate, alegând să trăiască un stil de viață sănătos. Ne propunem să oferim acestor copii minunați câteva zile extraordinare, prin activitățile pe care le vom desfășura, sperând în același timp ca experienţa utilizării senzorilor de glicemie să le ofere un mod de viaţă cât mai aproape de cel al unei persoane fără diabet.
declară organizatorii taberei.
În cadrul proiectului, toţi participanţii insulinodependenți vor beneficia de senzori de glicemie, sistem ce permite vizualizarea permanentă a glicemiei fără a se mai înțepa de o grămadă de ori pe zi, să nu existe teama hipoglicemiilor, astfel încât mersul într-o drumeție pe munte sau practicarea unui sport, să fie o experiență care se desfășoară în condiții de siguranță și relaxare.
Aventura cu un grup de 20 persoane format din: 9 copii cu diabet tip I din județul Caraș-Severin cu vârste între 10 și 15 ani, însoțiți de un diabetolog, un medic pediatru, un medic nutriționist, un asistent medical, un kinetoterapeut, un consilier psihologic și alți voluntari.
Vor fi workshopuri pe teme legate de autocunoaștere, comunicare, incluziune, vom avea consiliere psihologică de grup, copiii vor fi învățați cum să își calculeze mâncarea pentru a putea păstra un echilibru, vor fi jocuri de echipă, foc de tabără și multe alte surprize.
Sursa: Viața Medicală