Camera Deputaților a adoptat miercuri proiectul de lege pentru introducerea în şcoli a disciplinei despre Revoluţia din 1989.
Materia denumită “Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România” ar urma să fie introdus la liceu, începând cu anul şcolar 2023-2024.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
După mai bine de treizeci de ani de la Revoluţia Română din 1989, devine absolut necesar ca elevii să beneficieze de o disciplină înscrisă în ciclul liceal, prin care să fie evocate schimbările de regim produse în decembrie 1989, datorate curajului iniţial al timişorenilor eroi care au pornit Revoluţia ca mişcare socială şi politică
a declarat deputatul liberal Marilen Gabriel Pirtea
Programa școlară, manualele, materialele didactice și metodologiile specifice pentru această disciplină se vor elabora de către Ministerul Educației, în colaborare cu reprezentanții organizațiilor de revoluționari. Cadrele didactice care predau disciplina pot beneficia de pregătire profesională și cursuri de perfecționare de specialitate, se arată în avizul acordat de Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor.
Proiectul va fi trimis spre aprobare Senatului, care este for decizional.
Sursa: Gândul