Hotelierii din Mamaia acuză, din nou, Primăria Constanța pentru sezonul dezastruos, pus pe seama parcărilor
Hotelierii din Mamaia apreciază că Primăria Constanța nu are suficiente locuri de parcare pentru numărul de camere acreditate în statiunea Mamaia, astfel că, dacă toți hotelierii certificați bat la ușa primăriei, aceasta va fi în imposibilitatea de a pune în practică reglementările din regulamentul pe care l-a făcut.

Organizația Patroală Mamaia Constanța a emis un comunicat de presă prin care contestă strategia Primăriei legată de locurile de parcare din stațiune și conturează ideea că sezonul dezastruos, care se vede cu ochiul liber, se datorează acestei situații.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Reacția publică a hotelierilor vine și ca replică la afirmațiile City Managerului, Felicia Ovanesian, legate de refuzul patronilor de hoteluri de a achiziționa abonamente de parcare.

Referitor la declarația făcută de reprezentanta Primăriei Constanța, Felicia Ovanesian, potrivit căreia ”agenții economici au posibilitatea să cumpere abonamente mai ieftine pentru turiști, dar nu sunt interesați de această facilitate”, reprezentanții OPMCTA vin cu argumente care contrazic această afirmație.

Regulamentul parcărilor publice adoptat de administrația publică locală conține o prevedere care le permite agenților economici să obțină un loc de parcare în schimbul a 499 de lei/lună. Hotelierii susțin că acest sistem nu poate fi implementat.

Membrii Organizației Patronale Mamaia-Constanța sunt de părere că nu se poate implementa acest sistem reglementat de Primăria Constanța, din mai multe motive:

1. Parcarea este la o distanță mare față de hoteluri, nu în apropierea acestora;

2. Pentru ca hotelul să implementeze acest sistem, trebuie să angajeze un valet care să preia mașinile spre/dinspre parcare, deoarece turiștii vin cu multe bagaje

3. Parcarea trebuie să fie delimitată și păzită de către hotel.

Pe de altă parte, reprezentanții Primăriei Constanța nu au precizat cum se poate face delimitarea parcărilor de pe bulevard, dacă mai multe hoteluri doresc locuri. O altă întrebare care nu își găsește răspuns se referă la modul în care se face paza parcărilor respective, astfel încât să nu parcheze alți turiști sau localnici pe locurile plătite de hotel.

Mulți turiști le-au transmis hotelierilor că sunt nevoiți să își lase bagajele la hotel și apoi merg cu mașina până în Constanța, pentru a găsi locuri gratuite pe străzi secundare. Este un deranj suplimentar pentru oaspeții care ajung la mare și ar trebui să aibă o vacanță lipsită de griji, nu să caute soluții pentru parcarea mașinii. De asemenea, mulți turiști și-au anulat rezervările pe care le aveau la hoteluri din Mamaia și s-au orientat către stațiuni din sudul litoralului, unde taxa pentru locul de parcare nu este atât de mare.

OPMCTA apreciază că Primăria Constanța nu are suficiente locuri de parcare pentru numărul de camere acreditate în stațiunea Mamaia, astfel că, dacă toți hotelierii certificați bat la ușa primăriei, aceasta va fi în imposibilitatea de a pune în practică reglementările din regulamentul pe care l-a făcut.

Deciziile inspirate ale Primăriei trimit turiștii în celelalte stațiuni

Datele centralizate evidențiază faptul că Eforie Nord și Neptun-Olimp au luat locul stațiunii Mamaia în clasamentul zonelor preferate de români pentru vacanța la Marea Neagră. Astfel, creșterea înregistrată de acestea este de 30-35%, în comparație cu anul 2019.

Printre motivele care i-au descurajat pe turiști să aleagă stațiunea Mamaia se numără: lărgirea plajelor, dar și taxa de parcare introdusă de autoritățile locale. Noi am avut oferte de cazare cu 100 de lei pe noapte, aproape cât costă o zi de parcare în Mamaia. Totuși, turiștii trebuie să știe că mulțe hoteluri au parcări proprii, iar în majoritatea cazurilor, numărul locurilor este suficient pentru cei cazați acolo”.