Farul Constanța NU A PRIMIT licența UEFA | Iată reacția clubului
Clubul Farul nu a primit licenţa UEFA din partea Administraţiei de Licenţiere a Federaţiei Române de Fotbal şi nu va putea juca în ediţia 2022-2023 a cupelor europene, în cazul calificării.

Decizia șocantă pentru conducerea clubului constănțean este motivată de schimbarea numelui din FC Viitorul în Farul Constanța.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Când am schimbat numele din FC Viitorul în Farul Constanţa am respectat întru totul cerinţele forurilor internaţionale şi ale Federaţiei Române de Fotbal. Ba mai mult, înainte de a face această mişcare (n.r. – schimbarea denumirii clubului) am avut avizul Federaţiei Române de Fotbal. Deci am anunţat federaţia înainte, am primit avizul federaţiei şi am dat drumul procedurii. Am respectat absolut tot ce putea fi respectat la acea oră. De fapt noi nu am făcut altceva decât să luăm numele şi emblema de la Farul Constanţa

a declarat pentru Agerpres, președintele clubului Farul, Gheorghe Popescu,

Gheorghe Popescua mai declarat că decizia va fi atacată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv.

În această după-amiază, clubul constănțean a emis un comunicat de presă, legat de acest subiect.

Suntem convinși că, în procedurile legale ce le vom urma, se va demonstra că tot ceea ce am făcut a fost legal și doar pentru fotbalul dobrogean.

se arată în comunicat.

AICI puteți citi comunicatul integral.

Sursa: Agerpres, Farul Constanța