Ministerul de Interne se chinuie de câțiva ani să implementeze noile modele de uniforme. Termenul stabilit pentru schimbarea totală a imaginii poliției este 31 decembrie 2024.
Sindicatul Europol a publicat un material în care susține că noile modele de uniforme vor fi afișate în public de către Academia de Poliție. Asta pentru că insituția a lansat o achiziție destul de mare în vederea echipării cadrelor ce vor absolvi in cursul acestui an instituția de învățământ. Termenul de livrare al uniformelor ar fi 01.07.2022.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
Trebuie remarcat faptul că, spre deosebire de colegii lor din cadrul Direcției Logistice, cei din Academie au reușit performanța să își depășească colegii lor din IGPR, și au postat color specificațiile tehnice. Astfel, este prima apariție a modelului de uniformă în acest format, iar cei interesați pot vedea cum vor arată, de principiu, anumite repere din noua uniformă de poliție. Remarcăm de asemenea faptul că în anunțul Academiei apare TRICOUL, reper ce nu a fost lansat în achiziție de către IGPR, că doar nu vine sezonul cald într-o lună. Ca și o altă noutate, apare tricoul cu mânecă lungă iar modelul ales este inspirat din poliția olandeză, bleumarin cu dungi orizontale galben-verzui fluorescente.
se arată în materialul publicat de Sindicatoul Europol.
Sindaliștii atrag însă atenția asupra modului în care se face această tranziție și tranformare, deloc transparentă, după cum susțin ei.
Așteptăm cu nerăbdare ca factorii decidenți din IGPR și MAI să prezinte public această nouă uniformă de poliție, să demareze o campanie de informare a populației cu privire la această schimbare radicală în conceptul privind echiparea polițiștilor și să comunice PUBLIC elementele care au stat la baza noului design/concept privind noua uniformă. Atât timp cât nicio organizație sindicală nu a fost consultată cu privire la forma finală a uniformei, nu s-a realizat niciun studiu de piață, iar noua uniforma NU a fost testată de către niciun polițist operativ cu minim 6 luni înainte să se lanseze în producție, nu putem decât să ne întrebam cât de utilă/rezistentă va fi aceasta și care a fost miza financiară a clientelei politice
mai precizează Sindicatul Europol.