8 ore la intrarea în Turcia, 3 ore la intrarea în Grecia. Cozi infernale pentru o vacanță în Grecia.

MAE avertizează, vineri seară, că numărul foarte mare de turiști, precum și durata vericării documentelor la graniță, duc la acumularea unor timpi foarte mari de așteptare.

„În contextul întârzierilor înregistrate la unele puncte de trecere a frontierelor dintre Republica Bulgaria, Republica Elenă și Republica Turcia, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României din cele trei state au făcut demersuri pe lângă autoritățile centrale și locale, solicitând sprijin pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea fluidizării traficului auto în punctele de frontieră.

Potrivit informațiilor obținute de reprezentanții Ambasadei României la Ankara și Consulatului General al României la Istanbul, timpul de așteptare pentru trecerea frontierei din Republica Bulgaria în Republica Turcia este de aproximativ 6-8 ore, din cauza fluxului ridicat de turiști din această perioadă, precum și a procedurilor de verificare a documentelor în punctele de trecere a frontierei.

De asemenea, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia și ai Consulatului General al României la Salonic, timpul de așteptare în punctele de trecere a frontierei dintre Republica Bulgaria și Republica Elenă este de aproximativ 2-3 ore.

Având în vedere debutul sezonului turistic, MAE subliniază importanța informării temeinice, anterior deplasării în străinătate, și a verificării cu atenție a informațiilor postate pe pagina de internet a MAE privind sfaturile și alertele de călătorie, precum și a informațiilor de interes publicate pe paginile de internet ale misiunilor diplomatice și ale oficiilor consulare ale României în străinătate.

De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români să ia în considerare posibile aglomerării pe sensul de ieșire din Republica Turcia, Republica Elenă și Bulgaria la încheierea sejurului de Paște, precum și în contextul debutului sărbătorii „Ramazan Bayram”, la începutul lunii mai a.c. Astfel, cetățenii români sunt sfătuiți să folosească toate cele trei puncte de trecere dintre Republica Turcia și Republica Bulgaria, respectiv  Kapikule (TR) – Kapitan Andreevo (BG), Hamzabeyli (TR) – Lesovo (BG), Kirklareli (TR) – Malko Tîrnovo (BG) și să se asigure că dețin suficient combustibil, apă și alimente.

MAE, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare, va continua să urmărească îndeaproape evoluțiile cu privire la tranzitul prin punctele de trecere a frontierei din cele trei state și va rămâne în dialog constant cu autoritățile locale.

MAE reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879; +30 210 6744544 și al Consulatului General al României la Salonic: +30 2310 340088, Ambasadei României la Ankara: +90 3124477945, +90 3124477940 și Consulatului General al României la Istanbul: +90 2123583541, +90 2123580516, +90 2123583537, Ambasadei României la Sofia: +359 2 9733510, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă: +30 6978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic: +30 6906 479076, României în Republica Turcia: +90 532 318 1726 și Consulatului General al României la Istanbul: +90 5335420695, precum și al Ambasadei României în Republica Bulgaria: +359 879 440 758.

MAE recomandă consultarea paginii de internet dedicată alertelor de călătorie (https://www.mae.ro/travel-alerts) şi subliniază că, în acest context, a fost emisă o atenționare de călătorie pentru Republica Turcia  (http://www.mae.ro/node/58467).”

Sursa foto: Forum Grecia

%d blogeri au apreciat: