Vindeau speranță FALSĂ la viață bolnavilor de cancer
Poliția Română a destructurat o rețea care vindea, prin intermediul a trei pagini de internet, medicamente pentru boli grave. După ce banii erau virați, reprezentanții site-urilor nu mai răspundeau la mesaje sau telefoane.

3 percheziții domiciliare, 2 în Regatul Unit al Marii Britanii și una în România, au fost efectuare astăzi în vederea destructurării rețelei.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

Mai multe persoane ar fi creat 3 site-uri, exclusiv către piața din România, prin care ar fi oferit spre vânzare medicamente, în special dintre cele dedicate tratării de boli extrem de grave, precum cancerul, în scopul obținerii de bani, în mod necuvenit, de la diferite persoane, pacienți și aparținători.

,Se vor restitui sumele achitate.”, ,,Medicamentele nu sunt disponibile în acest moment.”, ,,Nu a preluat curierul comanda.”, ,,Mai așteptați.” ➖acestea erau mesajele pe care le primeau persoanele care achitaseră medicamentele mult așteptate, se arată în postarea Poliției Române.

Ulterior, nimic! Reprezentanții site-urilor nu mai răspundeau la e-mail-uri sau apelurile telefonice.

Prejudiciul cauzat? Aproximativ 100.000 de euro. Însă mai gravă este bătaia de joc la adresa bolnavilor, a celor care și-au făcut speranțe și a celor care au irosit astfel timp prețios pentru viața lor.

Membrii rețelei vor fi cercetați pentru înșelăciune și fals informatic.

Sursa: Poliția Română