Britney Spears a lansat prima sa piesă de când a fost eliberată din tutela care îi controla aproape toate aspectele vieţii. Hold Me Closer, un duet cu Sir Elton John, a ajuns vineri pe site-urile de streaming, marcând revenirea lui Spears în muzică după o pauză de şase ani, notează BBC.
“Este al naibii de mişto să cânt cu unul dintre cei mai clasici bărbaţi ai timpului nostrum”, a declarat vedeta înainte de lansare. „Sunt un pic copleşită… este o mare chestie pentru mine!”, a adăugat ea. „Sunt absolut încântat că am avut şansa de a lucra cu Britney Spears”, a declarat şi Sir Elton John.
Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.
În noiembrie anul trecut, Spears a fost eliberată din controversata tutelă care a controlat aproape toate aspectele vieţii sale timp de 13 ani. Acest lucru a însemnat că vedeta a putut prelua din nou controlul asupra finanţelor, carierei şi vieţii personale şi nu va mai trebui să plătească o echipă de profesionişti şi avocaţi pentru a-i supraveghea afacerile. Deşi fanii au cerut cu insistenţă ca ea să se întoarcă la muzică, vedeta a fost reticentă în a face acest pas.
Sursa: Mediafax