Din 23 până în dimineața zilei de 27 decembrie, aproape 2000 de persoane s-au prezentat la Urgența Spitalului Județean Constanța. Dintre acestea, peste 700 au fost copii.

1912 persoane au fost preluate de medicii din cadrul Unității Primiri Urgențe începând cu primele ore ale zilei de 23 decembrie și până astăzi, 27.12.2023, la ora 08.00. Dintre aceștia, 706 sunt copii cu vârste de până la 16 ani și restul adulți.

Îți mulțumim că citești acest articol! Cu un LIKE pe Facebook ne dai încredere să continuăm.

În urma investigațiilor de specialitate, au fost internați 348 pacienți. Printre secțiile cu cele mai multe internări în perioada Crăciunului se numără secțiile Clinice Pediatrie (100 pacienți internați de sâmbătă noapte și până astăzi), Neurologie (29) și Cardiologie (33).

Din cei 1912 pacienți, pe codul verde au fost încadrați 1662, în vreme ce pe codul galben au fost 177 pacienți iar în stare critică, pe codul roșu, au fost 34 pacienți.

În prima zi de Crăciun, au fost înregistrați în evidențele UPU SMURD din cadrul SCJU Constanța, 434 pacienți, dintre care 162 copii. În total, pe 25 decembrie, 67 persoane au rămas internate.

Citește și…

Exit mobile version